Trăia odată un sultan care avea patru soții. Cel mai mult, bărbatul o iubea pe cea de-a patra soție – cea mai tânără și gingașă. Sultanul îi dăruia haine și bijuterii scumpe, avea grijă de ea și o trata cu cele mai fine delicatese. Îi oferea tot ce avea mai bun.
De asemenea, o iubea și pe cea de-a treia soție. Ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în fața regatelor vecine. Totuși, sultanul trăia cu teama că această soție îl va lăsa într-o zi pentru altul.
Sultanul o iubea și pe cea de-a doua soție. Aceasta era confidenta lui, întotdeauna înțelegătoare și răbdătoare. De câte ori, bărbatul avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.
Prima soție era cea mai vârstnică și i-a rămas drept moștenire de la fratele său mai mare. Femeia era foarte loială și adusese o mare contribuție în menținerea regatului. Totuși, sultanul nu o iubea. Deși, ea îl iubea cu adevărat, el abia de o observa!
Într-o zi, sultanul se îmbolnăvi și simți că sfârșitul îi este aproape. Se gândi la viața lui îndestulată și își spuse: „Acum am patru soții alături, dar când voi muri, voi fi singur.”
El a întrebat-o pe cea de-a patra soție:
-Te-am iubit cel mai mult, ți-am dăruit cele mai scumpe și frumoase daruri și te-am tratat cu cea mai mare grijă. Acum, eu am să mor, vei veni împreună cu mine să îmi fii alături?
-Nici vorbă! – îi răspunse cea de-a patra soție și plecă fără a mai spune ceva.
Răspunsul ei îi străpunse inima sultanului ca un cuțit.
Sultanul o întrebă pe cea de-a treia soție:
-Te-am iubit toată viața mea. Acum o să mor, vei veni cu mine să-mi fii alături?
-Nu! Viața e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători! – răspunse ea.
Inima sultanului se strânse de durere.
Apoi o întrebă și pe cea de-a doua soție:
-Întotdeauna am găsit la tine înțelegere și ajutor și mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vei veni cu mine să îmi fii alături?
-Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data asta! Te pot doar înmormânta și veni la mormântul tău, – replică cea de-a doua soție.
Sultanul era devastat.
Apoi se auzi o voce:
-Eu te voi urma oriunde vei merge, până la capăt!
Sultanul se uită împrejur și văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soție. Era foarte slabă, pentru că suferise mult din cauza foamei și neglijării sultanului. Adânc îndurerat, sultanul spuse:
-Trebuia să fi avut mai multă grijă de tine când am avut ocazia!
De fapt, noi toți avem patru soții în viața noastră.
Cea de-a patra soție este Trupul nostru. Indiferent cât timp și efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când vom muri.
Cea de-a treia soție este Averea noastră. Când murim, merge la alții.
Cea de-a doua soție este Familia și Prietenii. Indiferent cât de apropiați ne-au fost în timpul vieții, ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.
Prima soție este Sufletul nostru. Adesea este neglijat în goana după avere, bunăstare și putere. Totuși, Sufletul este singurul care ne va urma oriunde vom merge.