„Dă drumul la tot și ceea ce e al tău, va rămâne cu tine.” – Eckhart Tolle ne transmite câteva gânduri înțelepte

Eckart Tolle este unul dintre cei mai inspirați filosofi ai timpurilor noastre. Iată ce gânduri înțelepte ne transmite:
1. Gândind, tu nu soluționezi problemele, gândind tu le creezi. Soluția vine întotdeauna în momentul în care treci de la gândire la tăcere totală și la prezența absolută, chiar dacă e vorba doar de o clipă. Iar ulterior, când gândul revine la tine, are loc luminarea minții, care nu a avut loc anterior. Lasă gândirea excesivă, iar în curând vei vedea cum totul în jur se schimbă.
2. Ceea ce crezi că lumea nu vrea să-ți ofere, tu nu vrei să oferi lumii. Încearcă, timp de câteva săptămâni, să dai tot de ce ai nevoie tu. Oferă-le oamenilor ce te înconjoară laude, apreciere, grijă și vezi cum se schimbă viața ta după asta. Vei conștientiza că de fapt tu ai tot ceea ce-ți dorești, altfel cum ai fi putut să te împarți cu ele?
3. Belșugul vine la cei care îl au deja, pentru că acesta se referă în primul rând la starea interioară. Pentru a descoperi belușugul din tine, practică recunoștința.
4. Dacă vrei să înțelegi ce într-adevăr îți aparține, dă drumul la tot și ceea ce e al tău, va rămâne cu tine. Atunci când scapi de așteptarea că omul, situația, locul sau obiectul te va satisface, îți este mai simplu să fii prezent în momentul de față, pentru că tu nu mai aștepți momentul următor.
5. Ai văzut vreodată un stejar stresat, un delfin măcinat de tristețe, o broască nemulțumită de sine, o pisică care nu se poate relaxa sau o pasăre supărată? Învață de la animale cum să te împaci cum prezentul.

 

Lasă un comentariu