Cât de înțelept ar fi să-i zici omului iubit în față că s-a comportat inacceptabil când s-a pus într-o poziție infantilă? Cât de OK este să le spunem părinților noștri să nu mai încerce să trăiască în locul nostru, ci să ne lasă să fim adulți care cred în ei, care își fac propriile alegeri, care au voie să greșească în viața asta, pentru a însuși niște lecții?
Dacă ar fi să-ți dau un sfat din viață este să-ți păstrezi sinceritatea față de sine. Poate că anumite convenții sociale, constrângeri, anumite cutume și reguli scrise sau nescrise nu ne dau voie să fim sinceri până la capăt. Poate că facem zi de zi o serie de lucruri, doar pentru că așa e primit în comunitate. Poate că suntem un pic falși, un pic fățarnici, când noi alegem să tăcem, ia sufletul nostru urlă! Dar eu cred că esențial rămâne să nu ne mai autopăcălim. Poate că vor mai trece mulți ani până când ne vom învăța să nu ne fie frică de adevăr.
Nu ne vom teme să denunțăm un funcționar corupt, nu ne vom teme să punem la punct un șef, un coleg sau o rudă care se bagă în viețile noastre și încearcă să ne învețe cum să fim.
Dar până acolo, firul roșu al sincerității tale să fie în relația ta cu sinele: fără să te mai agăți de relații demult expirate, fără să te mai păcălești că unui anumit prieten fățarnic s-ar putea chiar să-i pese de tine, fără să participi la diverse evenimente cu silă, să intri în relații de neiubire doar pentru că societatea nu acceptă oamenii singuri, fără să ne mai păcălim că stilul nostru alimentar nu ne sapă sănătatea, sau că a sta la un job care nu-ți place e unica cale în viața asta.
Odată ce vei elimina toată nesinceritatea din relația cu tine, ți se va schimba perspectiva. Vei începe să faci lucruri, cu adevărat, pentru tine. Vei începe să muncești pentru binele tău, pentru confortul tău psihologic, pentru împlinirea misiunii personale în acestă lume. Și să vezi atunci viață liberă! Multă baftă în construirea unui sine puternic și sincer.