Rusalii 2024: Tradiții, obiceiuri și superstiții pe 23 și 24 iunie. Ce nu se face duminică și luni

Pe 23 și 24 Iunie au loc Rusaliile, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Cele două zile sunt marcate de o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții.
Ce semnificație au Rusaliile și ce se împarte în 2024
Sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh a fost denumită ”Rusalii”, de la sărbătorirea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. De aceea, pe 22 Iunie, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor se împart ouă împodobite cu flori și un colac deasupra pentru pomenirea celor care au trecut la odihna veșnică.
Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt are o dublă semnificație. Pentru cei mai superstițioși, este vorba despre o zi încărcată spiritual și se vorbește despre influențe malefice.
În tradiția populară, Rusaliile sunt ființe malefice, asemănătoare ielelor. Se spune despre ele că umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii și provoacă mult rău oamenilor.
De Rusalii există mai multe tradiții și superstiții care se respectă și în zilele noastre. Află din rândurile următoare ce se face și ce nu e bine sa faci duminică, de Pogorârea Sfântului Duh, și luni, în a doua zi de Rusalii.
Tradiții și obiceiuri pe 23 Iunie, la sărbătoarea Pogorârea Duhului Sfânt
Din bătrâni există tradiția ca locuința și gospodăria să fie protejate de Rusalii. Pentru asta, pe porți, în foișoare, pe ganduri sau la intrările în case, se pun ramuri verzi de tei, plantă despre care se crede că are proprietăți apotropaice.
Nu este singura tradiție care se respectă. La sărbătoarea aceasta, Pogorârea Duhului Sfânt, credincioșii duc la biserică și crenguțe de nuc pentru a fi sfințite. Cu acestea se împodobesc casele, icoanele. Se spune că ele alungă spiritele rele. În unele zone, pe lângă aceste crenguțe, oamenii mai pun leuștean, usturoi și pelin.
Conform tradiției, în duminica Rusaliilor se împart farfurii pentru cei vii.
Tradiții și obiceiuri luni 24 iunie de Rusalii
În a doua zi de Rusalii, în Oltenia există un obicei faimos. Călușarii se strâng câte 7-8 și merg din casă în casă. Se spune că ei alungă spiritele malefice și e bine să-i primești cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă, sare, bani.
Ba mai mult, dansul Călușarilor este considerat singurul leac pentru cei care și-au pierdut mințile după ce au privit ”Dansul Ielelor”. În trecut, în preajma Rusaliilor, bărbații purtau la brâu usturoi, frunze de pelin, tei sau nuc, busuioc pentru a îndepărta puterea ielelor.
Superstiții Rusalii. Nu e bine nici să te urci în copaci sau în locuri înalte, precum nici să călătorești de Rusalii 2024. O altă superstiție spune că cine se ceartă la această sărbătoare este luat de iele.
Din bătrâni se spune că, din ziua Rusaliilor, timp de nouă săptămâni, nu se mai culeg ierburi de leac. În noaptea acestei sărbători, e interzis să dormi sub cerul liber pentru a nu cădea pradă ielelor.

Lasă un comentariu